Gestionarea stocurilor este o componentă esențială a oricărei afaceri de succes, dar poate fi și costisitoare. În timp ce multe afaceri se concentrează pe costurile directe ale stocului, cum ar fi depozitarea și manipularea, există și costuri indirecte care pot avea un impact asupra rezultatelor unei companii, inclusiv impozitele.
Impozitul pe stocul de marfă nu este o taxă directă impusă de guvern. Cu toate acestea, există taxe indirecte pe care întreprinderile ar putea fi nevoite să le plătească dacă au prea multe stocuri. Una dintre aceste taxe este impozitul pe proprietate. Întreprinderile care dețin sau închiriază depozite pentru a-și depozita inventarul pot fi supuse impozitului pe proprietate pentru valoarea depozitului și a inventarului pe care îl conține. Cu cât o afacere are mai multe stocuri, cu atât mai mare este probabil să fie factura sa la impozitul pe proprietate.
În plus față de impozitul pe proprietate, întreprinderile pot fi, de asemenea, supuse impozitului pe vânzări pentru inventarul lor. În multe state, întreprinderile sunt obligate să plătească impozitul pe vânzări pentru inventarul pe care îl achiziționează pentru revânzare. Acest impozit se plătește de obicei la momentul achiziției, dar este posibil ca întreprinderile să fie nevoite să plătească, de asemenea, taxa de utilizare pentru inventarul pe care îl achiziționează în afara statului sau online.
Un alt cost indirect al stocării stocurilor este costul de oportunitate al imobilizării capitalului. Cu cât o întreprindere are mai multe stocuri, cu atât mai mult capital este imobilizat în acele stocuri. Acest capital ar putea fi folosit în alte scopuri, cum ar fi investiția în echipamente noi sau în campanii de marketing. Prin imobilizarea capitalului în stocuri, este posibil ca întreprinderile să rateze oportunitățile de creștere și de extindere a operațiunilor lor.
În cele din urmă, existența unui stoc prea mare poate duce, de asemenea, la o creștere a costurilor de transport. Aceste costuri includ taxele de depozitare și manipulare, asigurarea și obsolescența. Atunci când inventarul nu este vândut rapid, acesta poate deveni învechit sau deteriorat, ceea ce duce la costuri suplimentare pentru întreprindere.
În concluzie, deși nu există o taxă directă pentru păstrarea stocurilor, există costuri indirecte pe care întreprinderile ar putea fi nevoite să le plătească. Printre aceste costuri se numără impozitul pe proprietate, impozitul pe vânzări, costurile de oportunitate și costurile de achiziție. Pentru a minimiza aceste costuri, întreprinderile ar trebui să își gestioneze cu atenție nivelul stocurilor și să își evalueze periodic strategiile de gestionare a stocurilor. Procedând astfel, acestea se pot asigura că își maximizează profiturile și își minimizează costurile.
Nu, inventarul nu se ia în considerare ca venit. Inventarul este considerat un activ al afacerii, iar valoarea sa este înregistrată în bilanțul unei companii. Venitul, pe de altă parte, este reprezentat de banii câștigați de o afacere din vânzarea de bunuri sau servicii. Așadar, deși inventarul poate fi vândut pentru a genera venituri, nu este considerat venit în sine. Atunci când inventarul este vândut, costul inventarului este scăzut din venitul generat de vânzare pentru a determina profitul brut al întreprinderii. Acest profit brut este apoi supus impozitării ca venit.
Da, este posibil să trebuiască să plătiți impozite pe stocurile nevândute. Acest lucru se datorează faptului că stocul nevândut este considerat un activ al afacerii dumneavoastră și este supus impozitării. În general, valoarea stocurilor nevândute este inclusă în venitul impozabil al afacerii dumneavoastră pentru anul respectiv și va trebui să plătiți impozite pe această sumă.
Cu toate acestea, există unele excepții și reguli care se pot aplica. De exemplu, dacă aveți stocuri a căror valoare a scăzut, este posibil să puteți solicita o deducere fiscală pentru această pierdere. În plus, dacă sunteți proprietarul unei afaceri mici, este posibil să aveți la dispoziție anumite scutiri de impozit care vă pot ajuta să vă reduceți obligațiile fiscale.
Este important să vă consultați cu un profesionist în domeniul fiscal pentru a înțelege obligațiile fiscale specifice legate de inventarul nevândut. Aceștia vă pot ajuta să navigați printre regulile și reglementările fiscale complexe și să vă asigurați că sunteți în conformitate cu toate legile aplicabile.
Vânzarea de stocuri este impozitată, de obicei, ca venit obișnuit. Acest lucru înseamnă că profiturile din vânzarea stocurilor sunt supuse ratelor de impozit pe venit aplicabile pentru întreprinderea sau persoana fizică care vinde inventarul. Rata de impozitare va depinde de categoria de impozitare a vânzătorului, care este determinată de venitul total impozabil al acestuia pentru anul respectiv, inclusiv profiturile din vânzarea de stocuri.
Pe lângă impozitul pe venit, întreprinderile pot fi supuse și altor impozite și taxe legate de vânzarea de stocuri. De exemplu, este posibil ca acestea să fie nevoite să colecteze impozitul pe vânzări pentru vânzarea anumitor tipuri de bunuri, în funcție de legislația fiscală statală sau locală. De asemenea, este posibil ca întreprinderile să fie supuse unor accize pentru anumite bunuri, cum ar fi alcoolul sau produsele din tutun.
Este important ca întreprinderile să țină o evidență exactă a vânzărilor de stocuri și a cheltuielilor aferente, pentru a-și calcula corect obligațiile fiscale. Acest lucru poate include urmărirea costului bunurilor vândute, precum și a oricăror cheltuieli legate de vânzarea de stocuri, cum ar fi taxele de expediere sau de manipulare.
În general, impozitarea vânzărilor de stocuri poate fi complexă și poate varia în funcție de circumstanțele specifice ale vânzării și de întreprinderea sau persoana fizică implicată. Se recomandă să vă consultați cu un specialist în fiscalitate pentru îndrumare cu privire la modul în care să raportați și să plătiți în mod corespunzător impozitele pe vânzările de stocuri.
Internal Revenue Service (IRS) definește inventarul ca fiind orice proprietate tangibilă pe care o întreprindere o folosește sau o produce pentru vânzare, inclusiv materiile prime, lucrările în curs de execuție și produsele finite. IRS cere întreprinderilor să își contabilizeze inventarul, ceea ce înseamnă să țină evidența cantității și valorii articolelor pe care le au la dispoziție. Acest lucru este important din punct de vedere fiscal, deoarece costul bunurilor vândute (COGS) este o cheltuială deductibilă, care reduce venitul impozabil al unei întreprinderi. Prin urmărirea precisă a inventarului, întreprinderile își pot determina costurile de producție și le pot raporta în declarația fiscală. Este important de reținut că anumite tipuri de întreprinderi, cum ar fi cele cu venituri brute mai mici de 25 de milioane de dolari, pot fi scutite de anumite reguli de contabilizare a stocurilor. Cu toate acestea, este întotdeauna mai bine să vă consultați cu un profesionist în domeniul fiscal pentru a asigura conformitatea cu reglementările IRS.